Show Bookstore Categories

Documenta Pielestiae Historica, Seria A. Internet, vol. I - De prin forumuri și comentarii adunate și înapoi la pieleșteni date (2007-2011)

ByCristinel Pătrăchioiu

Usually printed in 3 - 5 business days
Gândită ca o arhivă publicată, Documenta Pielestiae Historica încearcă să adune în rândurile sale materiale din domenii diverse, însă în strânsă corelaţie, gravitând în jurul unui singur nucleu: comuna Pieleşti.. Vom regăsi aici acte şi documente istorice, atestări documentare, elemente de folclor, istorie orală şi multe altele. Un adevărat arc în timp şi un folositor mijloc de a înţelege prezentul prin valorile trecutului, ori trecutul prin prisma prezentului. Documenta Pielestiae Historica, a cărei denumire este inspirată şi adaptată din mult mai titrata serie Documenta Romaniae Historica a Academiei Române, este, asemenea modelului ei, împărţită în serii şi volume. Volumul I din Seria A: Internet face un prim pas spre salvarea şi păstrarea unor documente într-o stare cât mai fidelă originalului, cu cât mai puţine interpretări şi transformări, astfel încât cercetătorul zilei de mâine să poată avea la îndemână surse nealterate care îi vor putea servi informaţii de o acurateţe cât mai înaltă.

Details

Publication Date
Jan 7, 2012
Language
Romanian
ISBN
9781471035388
Category
History
Copyright
All Rights Reserved - Standard Copyright License
Contributors
By (author): Cristinel Pătrăchioiu

Specifications

Pages
312
Binding
Perfect Bound
Interior Color
Black & White
Dimensions
US Trade (6 x 9 in / 152 x 229 mm)

Ratings & Reviews