Iulia Elize - Întâmplări de pe lângă pădurea arhaică (Trilogia cerbilor, Volumul trei)

Iulia Elize - Întâmplări de pe lângă pădurea arhaică (Trilogia cerbilor, Volumul trei)

roman

ByIulia Baciu

Usually printed in 3 - 5 business days
”Întâmplări de pe lângă pădurea arhaică”, adică volumul trei al ”Trilogiei cerbilor”, un roman de dragoste mută, arătată într-un procent care rănește inima de mătase, cuprinde continuarea unei povești de viață din celelalte volume, cu un oarecare tragism, ”pe care m-am străduit, din toate puterile, să îl păstrez foarte autentic, netrădând subiectul sau tema...” Prin personajul Esmina Caterina Badea, fiica unui învățător sătean Ardelean, introdusă în mediul pădurii arhaice, nu fără peripeții și nu fără a cunoaște pădurarii și în special pe Smaranda Oana Pintican, numită, colocvial, și ”Pădureanca”. De aici, urmând toate peripețiile, inclusiv în familia lui Emilian Păun, ciobănașul în desfășurările sale familiale, tratate în primul volum și refrazate aproape obsesiv, mai ales prin arătarea fratelui Iacob, vecin cu ”Templele cele reci ale păcurarilor” copacii, singurătatea lor, păcurărească și pădureană. De asemenea, în roman există și unele menționări de situație reală, pe teme neadaptate neapărat sinoptic și cronologic, ci numai ca apariție simbolică a perioadei, fiind tratată, punctual, o situație de război, contextual, fapt care mai mult este numai de prezență simbolică, dând parfum cărții. Carte face parte din ”Trilogia cerbilor”, fiind volumul III. - întreaga Trilogie, aflându-se în vânzare pe Site. ”Al treilea volum este însă inspirat pe o pistă pe care am auzit-o întâmplător ”Busuiocul cerbului”: ”M-a impresionat, apoi, denumirea legată de busuioc, ”Busuiocul cerbului”, dând peste ea din întâmplare”, apoi, chiar găsindu-mă, pe mine însămi, în poziția în a desacraliza o denumire care până la urmă poate fi împinsă, prin țintă de roman, într-o sferă chiar mai de blamă, fiind, de fapt, ”celălalt busuioc”. Plantă vindecătoare, dar și non-vitală și pe de-a-ndoaselea.” (Iulia Elize) Cartea își merită ivestiția, fiind foarte voluminoasă și parcă, încă, deosebit conceptual... Un roman frumos și sensibil. (Număr pagini: 544, format carte un elegant B5.)

Details

Publication Date
Mar 21, 2023
Language
Romanian
ISBN
9781445202297
Category
Fiction
Copyright
All Rights Reserved - Standard Copyright License
Contributors
By (author): Iulia Baciu

Specifications

Pages
544
Binding Type
Paperback Perfect Bound
Interior Color
Black & White
Dimensions
Executive (7 x 10 in / 178 x 254 mm)

Ratings & Reviews