Iulia Elize - Tresăriri (roman, de debut)

”Când am început prima mea carte de proză, nu m-am gândit că scrierea ei va dura mai bine de șapte ani de zile, pentru că încă nu avusesem tehnica de scriere definitivată și eu însămi eram în formare... Poate a scrie această carte ”m-a învățat” să fiu scriitoare...” și am reușit.” (Iulia Elize). Cartea de debut a Iuliei Elize este, de fapt, o epopee fantastică prin religiozitate și antrenează toate simțirile de bază, care or vor determina mai târziu să scrie marile ei cărți, ca ”Trilogia cerbilor”, o serie de trei romane, ”Paradisul durerilor”, un ciclu ”de dublă reușită” format din două cărți pline de frumusețe, dar și ”Mai frumoasă decât floarea de rodie” care este un fel de continuare a ideii de debut, dar pe tiparul acestei cărți de contra-fir, care așază noile cărți, pe poziție. Este un fel de susținere, în tot. Prin toate cărțile scriitoarei, chiar și ulterioare. Un fel de așezare prin contraforturi, care dau susținere romanelor Iuliei, arta ei, și care îi definesc ”necăjita ei autenticitate”, dar pline de profunzimi, după cum mărturisește ea, dacă cumva literatura confera o pătură ”de tresăriri”, un fel de Lolita matură... O scriitoare parcă deosebită... Se vede în ea strălucirea, încă de la debut. Poate, scrisul este un fel de fântână, debutul este un fel de fântână, din care se simt, parcă, toate celelalte romane... Debutul este un fel de copac, a toate, dar mai ales este mugurele. Cum spuneam, scrierea acestui roman a durat nu mai puțin de 7 ani de zile, de la cei 26 sau 27 de ani ai scriitoarei și până înspre anii 2013-2014 (publică, debut, la 34 de ani). Poate fiecare carte este ca un fel de epopee, în sine. Poate cărțile sunt toate niște ferestre prin care se privesc profunzimi viitoare, concretizate prin cărți noi, cu mult mai bogate, dar care își au rădăcinile lor autentice numai în profunzimi poate incipiente...