Laura Medeea Andreica - Sindromul frumoasei Rapunzel
Usually printed in 3 - 5 business days
”Sindromul frumoasei Rapunzel” este cartea și dovada că, foarte probabil, sunt un psiholog bun, ca studentă (netă) de anul 2002, la Psihologie, în Cluj-Napoca, am fost pasionată, timp de paisprezece ani, apoi, m-am autoanalizat pe mine, situațiile prin care trec, aspectele sentimentale care m-au făcut să analizez, mult, afectul, fiind seinsibilă, fiind protagonista unei iubiri aproape imposibilă, pe care am încercat să o înțeleg, mecansimele ei, și la care am încercat să găsesc leac, dacă ”am iubit prea mult”, și eu, ca multe alte femei.
Este un mod de a învinge în lupta cu sensibilitatea, prin taina sensibilității dezvăluite și este despre găsirea de soluții la problemele de afect, de a te analiza și a înțelege în mod profund, mecanismele iubirii, chiar și atunci când ele pot fi potrivnice (dacă te-a părăsit) și trebuie găsite niște soluții. POȚI?
Este o carte despre sensibilitatea neînfrântă, a femeii, fie că este ea o femeie părăsită sau nu, când abia începe să se înțeleagă pe sine și este și o carte terapeutică, scrisă din propriile vene ale trăirilor, pe care numai o femeie îndrăgostită și le poate recunoaște, identifica și ”vindeca”, pe deplin... Poate, și tu vrei să îți aduci iubitul înapoi? Sunt anumite căi prin care poți să înțelegi prin ce treci, să analizezi și apoi să găsești soluții foarte concrete, dacă acestea sunt posibile. Nu te-ai gândit la aceasta, dar soluțiile sunt, pot fi, cât se poate de reale și de concrete, se pot evidenția, conștientiza și, apoi, aplica...
Dacă consideri că este ”prea târziu”, atunci încearcă să nu mai plângi după trecut și să fii liberă... și frumoasă. Îngrijește-te de tine, fă dezvoltare personală, căci nu îți strică să afli cum crești, sau distrează-te
Pentru domeniile de dezvoltare personală, cafea & lecții care te pot ajuta Consultă: ”Povestea vindecătorului și a oamenilor”, cea mai bună carte de dezvoltare personală, a mea.
Poți, de asemnea să îți pui, întrebări, prin prima mea Carte de psihologie : ”Rapunzel și poveștile noastre”, ești pe calea cea bună? Și dacă ești foarte TÂNĂRĂ: Recomand cartea de dezvoltare personală ”Cum să reușești în viață la vârsta de 20 de ani și peste...”, dar cea mai bună carte de dezvoltare personală, de autoare, rămâne: ”Povestea vindecătorului și a oamenilor”, cărți care cumpărate dacă le vrei ”TE VOR FACE NOUĂ ȘI DE NERECUNOSCUT...”, ia-mi și cărțile de REGIM DE SLĂBIT, dacă cumva ai câteva kilograme peste ce vrei tu și încearcă să pui preț mai mare pe tine, mereu..
Details
- Publication Date
- Jun 13, 2024
- Language
- Romanian
- ISBN
- 9781445203119
- Category
- Personal Growth
- Copyright
- All Rights Reserved - Standard Copyright License
- Contributors
- By (author): Iulia Baciu
Specifications
- Pages
- 222
- Binding Type
- Paperback Perfect Bound
- Interior Color
- Black & White
- Dimensions
- A5 (5.83 x 8.27 in / 148 x 210 mm)