Show Bookstore Categories

Călătorie în Interior

Etapele finale ale Realizării Sinelui

ByShri Mataji Nirmala Devi

Usually printed in 3 - 5 business days
Shri Mataji a oferit peste trei mii de prelegeri înregistrate audio sau video în orașe și sate din întreaga lume. Fie că era o școală rurală, o conferință medicală sau o reuniune a angajaților Națiunilor Unite, esența mesajului său era aceeași: introspecție, înălțare spirituală, pace interioară și, mai presus de toate, conștientizarea sinelui adevărat. Cu iubire și simț al umorului, ea a îndrumat și a ascultat. Această carte se bazează pe mai mult de cincizeci dintre acele discursuri și prelegeri oferite între anii 1975 și 2003, țesute într-o narațiune despre viața și evoluția noastră, precum și următorii pași esențiali. De la primele cuvinte, „Tatăl meu a intuit că urma să înfăptuiesc ceva grandios”, putem percepe direcția parcursului acestei povestiri. Prin intermediul acestei cărți, Shri Mataji ne reamintește destinul uitat. Este relatarea unui parcurs colectiv sau individual, o evoluție la ambele nivele. Iar direcția sa este mereu aceeași, spre interior. Cartea a fost publicată inițial în limba engleză sub titlul „Journey Within — The Final Steps to Self Realization”. • JOURNEY WITHIN: THE FINAL STEPS TO SELF REALIZATION is the story of our spiritual ascent, both as individuals and collectively. With equal parts instruction and inspiration, the book beautifully describes how we have gotten where we are today and our essential next steps. Shri Mataji Nirmala Devi gave more than 3000 recorded talks all around the world. Whether it was a village school, a medical conference, a gathering of UN employees or a suburban hall on a hot summer evening, her central words were the same: introspection, ascent, inner peace and – most important of all – a realization of our true self. With humour and love, she both guided and listened. From the opening words, “My father felt that I would do something great,” we can sense the trajectory of this tale. And we know too that we are bound for that same greatness. With this book, Shri Mataji reminds us of the journey we are all on. And the direction of that journey is always the same. It is a JOURNEY WITHIN.

Details

Publication Date
Mar 15, 2022
Language
Romanian
ISBN
9781458345806
Category
Religion & Spirituality
Copyright
All Rights Reserved - Standard Copyright License
Contributors
By (author): Shri Mataji Nirmala Devi

Specifications

Pages
236
Binding
Perfect Bound
Interior Color
Black & White
Dimensions
US Trade (6 x 9 in / 152 x 229 mm)

Ratings & Reviews