VIAȚA UMANĂ este un joc magnific, fascinant, provocator. Un joc serios, subtil și atât de complex, încât oamenii îl studiază, explorează de mii de ani, fără a-i descoperi toate nuanțele, pentru că Jocul evoluează și el.
Noi suntem creatorii Jocului, de fapt. Noi, dar din altă perspectivă, undeva din afara spațiului și timpului. Spațiul și timpul sunt doar în Joc, sunt mediul în care se desfășoară experiența noastră, ceea ce numim viața umană.
Suntem atât creatorul cât și personajul din joc. EU, din EU SUNT se referă la această entitate care cuprinde atât partea din afara Jocului, creatorul, cât și personajul din joc, omul.
Trăim vremurile când începem să conștientizăm acest fapt și începem să creem conștient, împreună. Ca și creator, am creat acest joc magnific, care pare că se desfășoară într-un mediu cu coordonate spațial temporale (trei direcții în spațiu, o coordonată de tmp).
Suntem dezvoltatorul acestui Joc, dar spre deosebire de jocurile în lumi virtuale pe care le crem și noi oamenii acum, am intrat în Joc uitând că acesta este doar un Joc.
Este Jocul extrem, pe care îl creezi și apoi intri și îl joci ca personaj, uitând că ești în Joc, crezând că lumea se reduce la ceea ce percepi în interiorul acestuia, că lumea din Joc este reală, că este o lume exterioară în care nu poți să intervii prea mult.
Cum jucăm? Sunt reguli? Dar cum testăm?
Află din această carte...
Details
- Publication Date
- Oct 18, 2023
- Language
- Romanian
- Category
- Personal Growth
- Copyright
- All Rights Reserved - Standard Copyright License
- Contributors
- By (author): Stoicescu Simona
Specifications
- Format