Scutul Cel Mai Îndepărtat

Legiunea pierdută de la Carrhae a mărșăluit spre răsărit, în istorie. Unul dintre ei a ajuns până în China. În anul 65 î.Hr., într-o vilă fortificată lângă Mediolanum, un băiat pe jumătate insubric este crescut să cunoască două panteonuri. Îl cheamă Lucius Ateporix Vettius, și își va petrece viața făcut din fragmente despre care lumea insistă că n-ar trebui să stea împreună. La șaptesprezece ani se înrolează în legiunile lui Crassus ca să cucerească cetățenia pe care nașterea i-o refuză. La douăzeci și cinci de ani mărșăluiește în Parția cu șapte legiuni și cu ambiția unui imperator. La douăzeci și șase supraviețuiește la Carrhae, cea mai grea înfrângere romană a perioadei republicane târzii. Ar trebui să moară în deșert. În schimb merge spre răsărit — prin Margiana, dincolo de Oxus, dincolo de stepă — vreme de patruzeci de ani. Dincolo de Spitamenes. Dincolo de saka. În garda personală a unui stăpân al războiului xiongnu din valea Talasului, unde scutul pe care centurionul său îl adusese din Gallia este revopsit cu însemnul fiecărui nou stăpân și niciodată uitat cu totul. Dincolo de generalul Han care îl asediază și e destul de curios cât să-l cruțe. Dincolo de Pamir și de Tarim, până la un ținut de graniță din coridorul Hexi, sub munții Qilian, unde întemeiază un oraș pe care cronicarii Han îl vor numi Liqian. Se însoară cu fiica unui magistrat Han. Scrie cronica cohortei în latină, pe hârtie chinezească. Îngroapă scutul, însemnat și ars, deasupra porții de răsărit a orașului. Moare în anul 10 î.Hr., ctitorul a ceva ce Roma lui nu va ști niciodată că a fost al ei. Scutul cel mai îndepărtat dă viață ipotezei Legiunii Pierdute — propunerea din 1957 a lui Homer Dubs, potrivit căreia supraviețuitorii de la Carrhae și-au încheiat lunga călătorie în ținutul Han Liqian. Este povestea unui om care a purtat un scut de la Aquileia până la capătul lumii cunoscute, și a ceea ce a devenit scutul după ce el n-a mai putut să-l poarte.