Scutul Lăsat în Urmă

Și-a lăsat scutul în praful de la Cannae. Și-a petrecut restul vieții încercând să afle ce om făcuse asta din el. Titus Labonius crește la o fermă din Sabina, sub un scut atârnat pe perete și sub versul grecesc pe care tatăl său îl rostește în fața lui: Frumos e să mori în primul rând, om viteaz căzând pentru pământul care l-a zămislit. Când tatăl moare, scutul coboară de pe perete și pleacă la război pe brațul lui Titus. Pe 2 august 216 î.Hr., Hannibal nimicește armata romană la Cannae. Titus rămâne îngropat sub morții din propriul contubernium, se târăște afară la amurg, nevătămat, iar scutul nu mai e. În noaptea aceea, tribunul Sempronius Tuditanus strânge șase sute de oameni într-o pană și străpunge rândurile numizilor, iar Titus iese cu ei, fără scut pe flancul expus, salvat de scutul unui străin. Roma nu-și iartă supraviețuitorii. Oamenii de la Cannae sunt trimiși în Sicilia ca legiones Cannenses, izgoniți din Italia, scuipați pe străzi. Când Scipio vine să ceară voluntari pentru Africa, Titus cere primul rând, iar Scipio i-l dă într-o formă la care nu se aștepta: scutul mic și rotund al veliților și un loc în fruntea bătăliei, acolo unde vin elefanții. Un roman despre lașitate și curaj, și despre lunga distanță dintre ele.