Primele tangențe palpabile cu creația au avut loc în timpul facultății, când am început să postez articole umoristice, în mod regulat, pe un blog personal. Colegii m-au încurajat, încă de atunci, să scriu o carte, dar nu am avut nici curajul și, uitându-mă în urmă, nici aptitudinile și veleitățile aferente unui astfel de demers complex. Rețelele de socializare, în special Twitter, au conservat și adăpat, de-a lungul timpului, dorința mea de a-mi exterioriza gândurile, o mare parte din trăiri fiind exprimate și prin intermediul muzicii (din liceu, am început să produc piese, la nivel de amator, apoi, mai târziu, la nivel mai avansat, însumându-se peste 15 ani de experiență în transpunerea emoțiilor prin note muzicale). Îmi place să citesc, în principal lucrări din domeniul filosofiei și psihologiei, iar conceptele de o incomensurabilă semnificație, care sunt analizate în lucrările scrise de cei mai abili autori, îmi hrănesc sufletul și mintea. Emil Cioran este scriitorul meu preferat, viziunea lui asupra lumii, creionată de stiloul lui dibace, constituind piatra de temelie cea mai grea și voluminoasă din arsenalul meu. Consider că mereu am avut o înclinație spre creație, iar scrisul a rămas, până acum, la finalizarea cărții mele, tărâmul cel mai complex, pe care nu l-am atins cu adevărat. Muzica și textul sunt, pentru mine, limbajele cele mai profunde și cuprinzătoare, ale căror tentacule pot exprima orice formă de emoție și pot transcende orice mediu.