About
Welcome into my world
Am încercat de multe pentru a șterge din memoria mea amintiri dureroase și am sfârșit de multe ori prin a le șterge până și pe cele frumoase. Îmi aduc aminte cu nostalgie depre viața mea și încerc să nu regret nimic. Încerc doar să mă consolez cu gândul că pe vremea când luam dintre cele mai greșite decizii nu aveam cunoștințele necesare pe care le-am dobândit mai apoi. Trăiesc mereu cu gândul că suntem oameni și avem dreptul să greșim atâta timp cât nu repetăm de prea multe ori aceeași greșeală și atâta timp cât suntem totuși capabili pentru a învăța ceva din acele greșeli. Nu sunt o persoană sofisticată și nici nu am fost vreodată. Nu am pretenții de la nimeni atâta timp cât nu sunt capabilă să pot avea pretenții de la propria-mi persoană. Am pornit pe drumul vieții cu vise mărețe și planuri bine puse la punct, dar am pășit pentru prima dată singură în mulțimea de oameni și mi-am pierdut pe undeva toate dorințele și oricât de mult am încercat să le mai găsesc am uitat pe unde le-am lăsat. Am uitat cine mi-a furat inocența pentru că am vrut să uit, pentru că nu am putut suporta gândul că am pierdut-o. Am pornit cu stângul pe drumul vieții iar uneori am avut șansa să îl schimb cu dreptul, dar parcă tot mai bine era când experimentam răul vieții. Binele parcă îmi făcea mult prea bine sau mă plictisea prea mult. Sunt un om cu multe defecte cărora unii le pot da o nuanță de calități... Mai multe detalii pe romelialungu.com