Theo Gușat este un scriitor original, cu un parcurs construit în afara convențiilor literare. Alex Ștefănescu vedea în Țara mea nu are nume de femeie (2011) „originalitatea lui incomodă” și „un roman bine scris”. În prefața cărții, Marius Miheț descrie acest roman postmodern drept „confesiunea unui mizantrop”, cu o Românie transformată într-un „laborator”, într-o „piață de vechituri”. În ediția a doua (2014), au fost eliminate poemele din prima ediție, la care se referea Alex Ștefănescu. După proză, Notă de subsol la întuneric (2019) duce această formulă într-o zonă metamodernă și mai intensă; în prefață, Ioana Cistelecan vorbește despre „o poetică a durerii, a traumei”, iar Imelda Chința observă: „Theo Gușat construiește o adevărată rețea, un graf ce are la bază relații între stări și trăiri”. Cu volumul Garderobă (2016), pentru care a primit Premiul al II-lea la Festivalul-Concurs de Poezie „Alexandru Macedonski”, Theo Gușat propune un volum neoexpresionist de dragoste: deliberat siropos, dar intens, corporal, vulnerabil și tensionat. În Dumnezeul părinților noștri, proza sa intră într-o formulă metamodernă de realism magic, polifonică, unde folclorul întâlnește supranaturalul. --///-- <<Alex. Ștefănescu: https://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.com/2012/01/indragostitii-n-au-nevoie-de-cuvinte.html >> <<România Literară: https://romanialiterara.com/2024/11/ochiul-magic-48-2024/ >> <<Imelda Chința: https://caietesilvane.ro/wp-content/uploads/2019/octombrie.pdf >>